Multa vreme, zona Balcanilor era rasfatata cu sintagma "butoiul de pulbere al Europei". Intr-adevar, aici se afla cea mai mare incalcitura de natiuni si cel mai aprig focar de insatisfactii nationale. Aici a detonat fitilul primului razboi mondial.
Infiintarea statului Iugoslav s-a dovedit a fi numai o solutie provizorie si a trebuit sa puna multi umarul in ultmele doua decenii ca sa estompeze clocotul acestui vulcan nestapanit.
Separatism si globalizare
Dar Europa tot n-are liniste. Evenimentele arata ca, desi nu mai poate fi vorba de un butoi, Europa tot nu s-a ales cu linistea mult dorita. Astazi, cand ar trebui sa simtim din plin avantajele infratirii intregului conglomerat intr-o uniune, criza datoriilor si recesiunea alimenteaza in mod ciudat un nou spectru al separatismului, care bantuie acum prin Europa.
Apare un paradox: pe de o parte ratiunea ne impinge tot mai insistent spre globalizare, pe de alta parte pasiunile agita spiritele spre separatism.
Din Catalonia, pana in Scotia sau in Belgia Flamanda, din Tirolul de Sud si pana la Bilbao, rasuna glasul separatistilor, fiecare cautand sa-si exprime in felul sau o contraproductiva, dar galagioasa aspiratie de independenta.
Criza economica n-are nicio legatura cu acest factor politic, dar este un bun pretext pentru a distorsiona logica si a induce in eroare opinia publica, dispusa sa muste de nada. Evenimentele apar dispersat.
Lupta fara logica
Incurajati de succesul in alegerile locale desfasurate luna aceasta in Belgia, nationalistii flamanzi pun problema secesiunii intr-o tara si asa destul de mica.
In Scotia, s-a semnat un acord istoric cu guvernul britanic in vederea unui eventual referendum privind independenta, care ar putea pune capat integrarii ce se mentine stabila de trei secole - noteaza Capital