Banca Naţională a României (BNR) a plafonat pentru a patra săptămână consecutiv suma cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo, la 4 miliarde lei (876 milioane de euro), după ce în ultimele trei săptămâni a coborât pragul de la 6 miliarde lei la 5 miliarde lei.
Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.
BNR a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, când cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Din luna septembrie şi până pe 8 octombrie BNR a împrumutat băncile cu sumele solicitate.
Sumele împrumutate au coborât de la 6 miliarde lei la 4 miliarde lei în ultimele patru săptămâni, de la reluarea plafonării.
Când suma de la licitaţia repo este limitată banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR a anunţat un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că limitarea licitaţiilor repo derulate de banca centrală este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb.
Cursul a coborât după anunţul BNR sub 4,55 lei/euro, pe volume reduse de transfer. În jurul orei 11:40, schimburile se perfectau la 4,5488 - 4,5500 lei/euro.
Un efect negativ al acestor plafonări este, însă, creşterea randamentelor la titlurile de stat emise de Finanţe.
Banca Naţională a României (BNR) a plafonat pentru a patra săptămână consecutiv suma cu care împrumută băncile prin