Antrenorii au ajuns moneda măruntă din economia de fotbal a Ligii 1
Toate mutările din ultima vreme fac România să se semene cu o ţară de tranzit pentru antrenori. Andone nu s-a grăbit să semneze de pe acum cu Rapid, aşteaptă oferte din afară, din zone mai calde ale finanţelor. Şi-n vremea asta, pînă vine mail-ul de la şeici, Şumudică se agită pe margine, suferind vizibil şi audibil din cauza jocului giuleştenilor: “Nu am nimic cu Marian Rada, dar e unul dintre cele mai slabe meciuri făcute de Rapid”.
Rednic a lăsat Petrolul pentru Standard Liege. În locul lui a venit Contra, 11 meciuri antrenate în Liga 1. Fostul internaţional spune că a acceptat “pe loc” oferta de la Ploieşti. Pregătea o echipă din liga a treia spaniolă, Fuenlabrada.
Dezamăgită de pretenţiile în stil italian, CFR Cluj şi-a căutat tehnician vecin cu jucătorii, pe piaţa portugheză, şi s-a înţeles cu Sergio Conceicao, “pînă la vară”. Ce poţi construi, schimba, gîndi şi aplica “pînă la vară”? Campionatul românesc nu e atractiv pentru tehnicieni, n-a fost niciodată. Aceste permutări nu înseamnă că se mizează pe tinerii antrenori, pe antrenorii străini sau pe antrenorii experimentaţi în navetă. Se mizează pe soluţiile cele mai ieftine. Cluburile care au bani nu conving din pricina proastelor obiceiuri de a confunda fişa postului de antrenor cu preşul de la uşa biroului de patron
A existat o vreme cînd şefii din Liga 1 se plîngeau că proasta imagine a campionatului îi împiedică să aducă jucători de calibru european. Pînă la urmă, criza economică a rezolvat într-un fel problema. Fotbaliştii s-au uitat mai întîi la sumele din contracte, apoi la brand.
Acum avem o problemă legată de antrenori. Dar nu se plînge nimeni. În afară de Şumudică. Dacă nu vine un principal, e bun şi secundul. Interimatul durează mai mult ca mandatul. Şi ce dacă? Nu se caută nume mari, ci s