Pelerinii înfruntă frigul şi oboseala, convinşi că singura noastră scăpare este rugăciunea către sfinţi
Picăturile de ploaie măruntă şi deasă i s-au aşezat pe broboada groasă de pe cap, ca nişte bobiţe de rouă. Din când în când îşi strânge mai tare haina pe lângă trupul uscăţiv şi firav, iar mâinile subţiri îi tremură uşor, scuturând parcă amorţeala frigului. Tanti Păuna are 76 de ani. Cine ar fi crezut, văzându-i chipul luminos şi vioi, că femeia n-a închis un ochi, după ce toată noaptea a călătorit dinspre Prahova spre Bucureşti, cu gândul puternic de a nu se abate de la calea moaştelor. A salvat-o Dumnezeu de la moarte acum trei ani de zile şi pentru ea mai mare minune nu există. ”Şi medicii au rămas uimiţi, când au văzut că încep să îmi revin. Aveam hemoglobina 4, eram deja plecată pe lumea cealaltă, dar credinţa şi rugăciunea neîncetată m-au salvat. De când mă ştiu merg la biserică şi trec pe la moaşte. Credinţa adevărată este cel mai tămăduitor medicament”, spune femeia şi strânge la piept sacoşa în care a pus de acasă câteva lucruşoare ale nepoţilor şi ale strănepotului de 9 ani. A venit des să se roage la sfântul Dimitrie cel Nou dar, când a auzit că moaştele sfântului Nectarie au fost aduse pe dealul Mitropoliei, a simţit că trebuie să înfrunte totul. "Este ştiut că Sfântul Nectarie are mari puteri în a vindeca boli grave, cancer. Cine are credinţa nestrămutată şi trece pe la el, nu are cum să nu reuşească”, spune tanti Păuna cu convingere. Acum, că a reuşit să sărute mâna dreaptă a sfântului vindecător de boli, că le-a adus mulţumiri sfântului Dimitrie şi sfinţilor Constantin şi Elena se simte, în sfârşit, uşurată. S-a aşezat pe-un colţ de piatră şi zâmbeşte. Parcă n-ar mai pleca. "Cred într-unul Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, Făcătorului cerului şi al pământului”, se aude dintr-o dată în megafoane, iar clopotele încep să răsune în zare, fiind parcă cea