Liceeni din Gorj sunt campioni la numărul de absenţe. De la începutul anului şi până în prezent, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a numărat aproape 30.000 de absenţe în învăţământul preuniversitar din judeţ. De departe, cele mai multe absenţe le-au strâns liceenii, peste 28.000. Copiii s-au obişnuit să nu treacă pe la ore şi au acumulat deja zeci de absenţe fiecare. Potrivit inspectorilor şcolari, elevii preferă să doarmă mai mult dimineaţa, să chiulească în grup pentru a merge la o petrecere sau pentru a sta prin baruri. Nu de puţine ori, poliţiştii au găsit barurile din Târgu Jiu pline de liceeni care ar fi trebuit să fie la ore. Adolescenţii arată astfel că alte lucruri sunt mai importante și au prioritate în fața orarului pe care trebuie să-l respecte la școală. Elevii nici nu pot fi exmatriculați pentru numărul mare de absenţe, întrucât învățământul este obligatoriu până la clasa a X-a.
Elevii din învăţământul primar şi gimnazial chiulesc totuşi mai puţin decât colegii lor mai mari. Astfel, la clasele I – IV, numărul de absențe nu atinge nici măcar 1.000, iar o parte sunt motivate. La profilul seral de la liceu au fost înregistrate 3.000 de absenţe.
„În luna septembrie avem înregistrate 28.439 de absenţe, din care 10.953 sunt motivate la învăţământul de zi, iar la învăţământul seral şi frecvenţă redusă avem 3.326 de absenţe, din care doar 670 sunt motivate. Dacă în clasele mici, în învăţământul primar numărul de absenţe nu depăşeşte o mie în tot judeţul, un număr foarte mare de absenţe înregistrăm în învăţământul liceal, respectiv 28.439 de absenţe“, a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general adjunct din Gorj.
Liceeni din Gorj sunt campioni la numărul de absenţe. De la începutul anului şi până în prezent, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a numărat aproape 30.000 de absenţe în învăţământul preuniversitar din judeţ. De d