(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 77, octombrie 2012)
Anglia: viziune mercantilă a relaţiilor internaţionale; Rusia: prizonieră a complexului de încercuire; Germania: cultul statului raţional şi al poporului-naţiune; SUA: mesianism şi izolare; Franţa: obsesia frontierelor şi voinţa de putere; Italia: prima soft power din istorie. În ultima sa carte, Sufletul naţiunilor (Grasset, 2012), Alain Minc disecă istoria pentru a extrage ADN-ul fiecărei ţări, o invariantă care traversează timpul, perioadele lor faste şi nefaste. Culturile sînt echivalente Eseul lui Alain Minc se înscrie oarecum în - sau cel puţin se inspiră din - tradiţia studiilor de morfologie culturală. Metoda a fost elaborată de Goethe pentru ştiinţele naturale şi constă în derivarea fenomenelor dintr-un "fenomen primitiv unic". Ea a fost preluată, adaptată la domeniul cultural - altfel spus, deturnată, dezvoltată şi ilustrată -, în primele decenii ale secolului trecut, de Oswald Spengler şi Leo Frobenius. Conform acestei orientări, singurele entităţi istorice reale sînt culturile. Asemenea unor organisme vii, ele posedă un suflet şi o fizionomie proprii. Oswald Spengler, în Declinul Occidentului (1918), descrie destinul unei culturi ca un proces între un punct de naştere şi extincţie, trecînd printr-o perioadă de înflorire: "O cultură se naşte în momentul în care un suflet mare se trezeşte, se detaşează din starea psihică primară de eternă copilărie, formă ieşită din inform, limită şi caducitate ieşite din infinit şi din durată. Ea creşte pe solul unui peisaj delimitat cu precizie, de care rămîne ataşată asemenea unei plante. O cultură moare cînd sufletul ei şi-a realizat suma tuturor posiblităţilor, sub formă de popoare, de limbi, de doctrine religioase, de arte, de state, de ştiinţe, şi ea se întoarce astfel la starea psihică primară." La Frobenius, "fenomenul primitiv unic" primeşte numele de
