La Bucureşti a fost inaugurată Piaţa Regelui. Crin Antonescu s-a declarat (din nou) monarhist. Casa Regală a devenit mult mai vizibilă mediatic în ultima vreme. Să fie toate acestea semne că în România este posibilă schimbarea formei de guvernământ? Că ipoteza restaurării monarhiei poate fi luată cu seriozitate în calcul în acest moment? Nu. Din păcate.

Este adevărat, prestigiul Regelui Mihai a crescut constant, pe măsură ce lăturile propagandei comuniste au început să se decanteze. S-au cam desumflat şi gogoşile securiste ale anilor *90. Azi nu mai prind textele cu "vin moşierii să sugă sângele poporului”. Problema "salamului cu soia” nu mai interesează pe nimeni. Traian Băsescu s-a umplut de ridicol când, încercând să minimalizeze un model incomod, l-a acuzat pe Rege de laşitate şi trădare.

Respectul şi încrederea de care se bucură, azi, ultimul suveran al României nu echivalează, însă, cu o opţiune monarhistă. Specularea acestei confuzii nu face bine nimănui. Contraproductivă mi se pare şi idealizarea excesivă a monarhiei, prezentată de unii drept panaceu universal pentru tarele clasei noastre politice. Ceea ce este, evident, o prostie. Un Rege constituţional poate fi un arbitru şi un reper moral, nu un făptuitor de miracole. Coroana nu este un corn al abundenţei, generator automat de prosperitate. Nici sceptrul nu e o baghetă fermecată care l-ar transforma brusc pe Ponta în Brătianu şi pe Corlăţeanu în Titulescu. Comerţul cu iluzii false – ocupaţia principală a politicienilor noştri – nu trebuie lăsat să ajungă şi la uşa Casei Regale. Pentru că subminează tocmai capitalul simbolic al regalităţii, principalul argument al relevanţei sale în lumea de azi.

Întoarcerea la monarhie ar putea însemna restaurarea unui sistem de valori pierdut. Redescoperirea unor modele comportamentale. O baricadă împotriva kitsch-ului care ne asaltează di