De când mai calc şi eu prin redacţii observ că ziariştii nu o duc prea strălucit. O mare parte dintre ei activează foarte mult pe bloguri şi trăiesc din ce pot, alţii se mută de colo-colo şi se vaită de bani, majoritatea au cam dispărut din viaţa publică.

Fără să vreau am comparat situaţia lor cu a dascălilor. Aceştia au salarii chiar mult mai mici şi nu ştiu ce le rezervă ziua de mâine, funcţie de ministrul care va mai reforma sistemul. La gazetari mi se pare mult altfel. Ei au ajuns în acest punct mort şi din vina lor. Lor le mai stă în mână să mai facă ceva.

Am să mă explic. Imediat după ’90 au apărut multe ziare şi toţi o duceau bine. Cei care le scriau munceau mult dar aveau, cititorii huzureau de ştiri bune şi pe înţelesul lor, de ştiri care le erau aproape şi îi interesau. Ziarele erau conduse de gazetari de meserie, care de multe ori erau şi co-proprietari şi aveau interesul ca lucrurile să meargă bine.

Nu ştiu ce fenomen „atmosferic” s-a întâmplat. Cu foarte puţine excepţii, ziarele şi trusturile media nu mai sunt conduse de oameni de meserie. În Bucureşti, în oraşele mari şi pe întreg teritoriul ţării proprietarii acestor importante instituţii formatoare de opinie sunt preponderent infractori, care-şi negociază libertatea prin tot felul de manevre, numite cel mai adesea şantaj. În cazurile mai fericite, care nu sunt multe, patronii gravitează ca muştele în jurul infractorului nr.1 din judeţ. De la el obţin mici privilegii şi la umbra lui fură şi ei ce pot, întotdeauna de la Stat.

De la cea mai mică localitate până la casele cele mai mari ei nu şi-au plătit unele impozite, au un dosar neplăcut printr-un sertar şi nu şi-au pus nici o secundă problema să reflecte adevărul. Decât despre duşmani.

Ce să mai facă ziariştii? În primul rând să nu se mai complacă în aceste situaţii, dacă nu cumva este prea târziu. Apoi să mai schimbe te