Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Apa, în sfârşit victorie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 octombrie 2012 ·

Craiovenii au spart gheaţa sâmbătă, elevii lui Ionel Luţă depăşind clar pe Muncitorul Reşiţa, acesta fiind primul succes din Liga a III-a

CS Apa Craiova a câştigat sâmbătă, scor 2-0, pe stadionul „Extensiv“, în faţa celor de la Muncitorul Reşiţa, partida contând pentru etapa a 9-a din Liga a III-a, seria a 4-a. Aceasta este prima victorie a trupei antrenate de Ionel Luţă din acest sezon, golurile formaţiei din Bănie fiind marcate de Căle (‘45) şi Cojocaru (‘60). „A fost o partidă grea, dar, aşa cum am mai spus-o, băieţii nu se împacă deloc cu ideea că sunt pe ultimul loc în clasament şi vor mai mult, iar acum au luptat exemplar şi au reuşit să câştige. Îi felicit pentru modul în care au luptat şi sper să obţinem cât mai multe puncte până la finalul turului. Trebuie să uităm repede acest meci şi de luni să trecem iar la treabă“, a declarat antrenorul craiovenilor, Ionel Luţă, pentru GdS. CS Apa Craiova: Surdu – Orban, Gheorghiţă, Chiriţă, Flori – Niţă (’40, Stăncuţa), D. Stancu, Dreşcă, Cojocaru (’75, Trăistaru) Băia (’80, Dr. Duca), Căle (’85, Al. Duca). Antrenor: Ionel Luţă. Muncitorul Reşiţa: Giurcanu – Doană, Rarinca, Beică, Crăguia – Dobre, Micu, D. Vasiliu, Ţimbota – Anagor, Bârsan. Antrenor: Viorel Lolea. În urma acestui rezultat, CS Apa Craiova are o „avere“ de patru puncte (golaveraj 3-12) în clasament şi nu părăseşte ultima poziţie, dar este la egalitate cu CS Vladimirescu (4 puncte, golaveraj 3-8) şi s-a apropiat la trei puncte de CSM Lugoj şi la patru de Muncitorul Reşiţa şi AFCM Reşiţa. Gruparea craioveană va evolua în etapa viitoare în deplasare, la CSM Lugoj.

Jucătorii se gândesc la reviriment

Robert Căle, autorul primului gol al partidei de sâmbătă, a afirmat că se bucură enorm pentru cele trei puncte contabilizate de CS Apa şi speră să marcheze din nou şi cu CSM Lugoj. „A fost un meci mai greu decât o arată scorul, pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 2 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 39 minute
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 53 minute
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum o ora
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 5 ore
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Un lider PNL, ironic după decizia CCR: „Ani de zile legea privind declarațiile de avere a fost constituțională și acum nu mai este”

Adevarul acum 35 minute
Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a ironizat joi decizia Curții Constituționale a României, potrivit căreia declarațiile de avere și de interese nu mai trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor.

Mesajul lui Friedrich Merz către J. D. Vance: Europa este pregătită să LUPTE, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale

Gandul acum o ora
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că Europa este pregătită să lupte, dacă este necesar, pentru valorile sale fundamentale de libertate și democrație, într-o replică la criticile repetate ale Administrației Trump la adresa Uniunii Europ

Vremea

București
acum

21°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

20°
joi

13°/21°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/17°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/18°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°