Iata o logica politica si umana rasturnata. Mai mult decat atat. Cazuta in cap. Ii cer scuze lui Mircea Diaconu pentru faptul ca imi permit sa-i pun numele alaturi de un personaj extrem de dubios. Un anume Florin Popescu. Baron local de Dambovita. In timp ce Mircea Diaconu este silit, in mod nedrept, sa plece din politica, celalalt, Florin Popescu, vrea si are posibilitatea sa ramana. Cine e unul si cine e celalalt? Daca asemenea fapte strigatoare la cer se multiplica, si dupa parerea mea ne aflam in acest scenariu, atunci suntem siliti sa recunoastem ca lumea pe care ne-am construit-o dupa 1989 este mai mult rea decat buna. Si ca trebuie sa facem ceva pentru a schimba aceasta tara din temelii.
Voi candida pentru Senat, pe listele USL, in Dambovita. Si acolo, in colegiul de unde incerc sa-mi obtin voturile necesare, peste cine dau? Peste un personaj numit Florin Popescu. Iar asta se intampla chiar in ziua in care aflu, stupefiat, ca Mircea Diaconu, marele Mircea Diaconu, unul dintre cei mai onesti politicieni pe care i-am cunoscut vreodata, a decis sa nu-si mai incerce sansele in apropiata confruntare electorala, intrucat se teme ca, mai tarziu, ar fi fortat de catre Agentia Nationala de Integritate sa renunte la statutul sau de parlamentar. Si, astfel, i-ar pune pe alegatorii sai in situatia penibila de a fi votat degeaba. Iar USL ar putea pierde, in acest fel, un mandat. Si atunci Diaconu renunta.
In schimb, un personaj ca Florin Popescu nu are niciun fel de emotie in a le solicita oamenilor din Targoviste votul lor. Pentru a deveni parlamentar. Pentru a legifera in calitate de deputat. Fiindca, pregatindu-ma sa intru in campania electorala, am facut ceea ce este firesc si m-am informat nu numai asupra starii judetului si localitatilor din Dambovita, ci si asupra personajelor din viata politica de acolo, am ajuns in situatia in
