Ne-am întâlnit la lansarea primei sale cărţi, "Mănâncă şi arată bine". Andreea, contrar aparenţelor şi siluetei sale, chiar mănâncă! Şi fără să-şi refuze pofta de ciocolată. Mi-a povestit despre stilul ei de viaţă, despre importanţa gândirii pozitive şi a fericirii, inclusiv într-o relaţie. Ne-am întâlnit la lansarea primei sale cărţi, "Mănâncă şi arată bine". Andreea, contrar aparenţelor şi siluetei sale, chiar mănâncă! Şi fără să-şi refuze pofta de ciocolată. Mi-a povestit despre stilul ei de viaţă, despre importanţa gândirii pozitive şi a fericirii, inclusiv într-o relaţie.
Cine te-a încurajat să scrii această carte?
Ideea a pornit de la faptul că toată lumea mă întreba ce mănânc să arăt aşa. Oamenii îşi imaginează că iau două frunze, trei măsline, patru migdale, ceea ce nu este adevărat, cel puţin nu în ultimii zece ani. Mănânc mult, dar am un regim echilibrat. Prietenii îmi spun "termita". Am ţinut diete de slăbire de-a lungul timpului, de la schimbarea metabolismului la dieta cu supă de varză sau regimul disociat. Absolut tot ce era omeneşte posibil.
Mie mi s-a părut că mereu ai fost slabă!
Da, cred că aveam nişte kilograme imaginare. Dar asta nu are legătură cu felul în care arăţi şi te simţi. De multe ori, unele femei par foarte slabe, dar ele consideră că nu e aşa. Şi eu, cum spuneam, am urmat un milion de cure, dar nu era bine pentru că slăbeam organismul. Nu te hrăneşti corespunzător şi, deşi scapi de kilograme, din cauza frustrărilor că n-ai putut să consumi anumite alimente, e posibil să dai năvală în frigider şi să te îngraşi din nou.
Cât timp a durat s-o scrii?
Foarte puţin. Sincer mi-a venit ideea într-o noapte. Sunt reţete adunate, sănătoase, hrănitoare, rapide, gustoase, cu ingrediente care se găsesc la orice supermarket. E foarte important să ştii ce să mănânci, cât şi când. Eu nu îmi creez interdicţii.