Jurnalistul Radu Banciu și-a dat seama care este adevăratul motiv pentru care președintele PNL Crin Antonescu a decis să candideze pentru un loc de senator într-un colegiu din Teleorman, județul baronului Liviu Dragnea.
„Dacă ești cinstit, puternic, n-ai rivali, ești cel mai bun orator din România și ți se cuvine funcția de președinte, de ce te duci tocmai în Teleorman să candidezi, ultimul județ ca și probitate în acest moment, unde Dragnea e baronul numărul unu? Acolo, chiar și partidele de opoziție sunt tot ale lui Dragnea. De ce se duce acolo? De frica Sectorului 3, de frica lui Cataramă, a maidanezilor sau a celor care stau și îl înjură pe Negoiță prin parcuri? Se confirmă fuga lui pe insula Elba, alături de Dragnea, care îl va ridica până la stele”, l-a ironizat jurnalistul pe Crin Antonescu.
Banciu crede că Crin Antonescu încearcă să mascheze o nouă suspendare a lui Traian Băsescu susținând că aceasta ar fi "voința poporului" și nicidecum dorința sa.
„Nu-i tace gura lui Căcărău și amenință cu suspendarea președintelui. Sigur, el n-ar vrea să pună din nou în funcțiune mașinăria asta, în loc să doarmă mai mult înainte de sărbători”, a declarat jurnalistul în cadrul emisiunii Lumea lui Banciu de pe B1 TV.