Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: „Tigrii” se apropie de podium

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 29 octombrie 2012 ·

Etapa a V-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin a adus a patra victorie pentru BC Mureş Târgu-Mureş. Partida de sâmbătă seara, disputată în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş în faţa a 1.800 de spectatori a fost una exact aşa cum era de aşteptat. Echipa de la Dunăre a venit în „Junglă” să-şi vândă scump pielea.

După tragedia din ediţia trecută, giurgiuvenii, echipă care se anunţa una foarte redutabilă nu şi-au mai revenit şi s-a mulţumit cu rămânerea în prima divizie. Chiar dacă cele trei victorii în primele patru etape au fost obţinute în faţa unor echipe mai slab cotate, oaspeţii puteau atrage atenţia prin numele care făceau parte din lot şi înfrângerea cu doar 82-89 în faza uneia dintre favorite, Gaz Metan Mediaş. Cu toate acestea, mureşenii n-au pornit la drum cu motoarele turate şi s-au văzut conduşi cu 4-11 după 4 minute de joc. A trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a reveni, reuşind egalarea la 19 după o „treiţă” a lui Cuic. Primul sfert s-a încheiat însă cu avantaj minim de partea oaspeţilor. Sfertul secund părea că va fi cel care va decide soarta partidei. Mult mai concentraţi, mureşenii au luat un avantaj de peste zece puncte şi părea că nimic nu-i mai poate opri din drumul spre o victorie scontată. Deja dinainte de pauză au evoluat şi jucătorii mai puţin folosiţi, Adebayo, Baczo sau Jakab, dar totul părea că este în favoarea lor.

Noi emoţii spre un final, totuşi fericit

În partea a doua, BC Mureş a păstrat diferenţa în jurul graniţei de 10 puncte. Echipă spectaculoasă şi ambiţioasă, CSŞ Giurgiu a reuşi la mai puţi de patru minute rămase până la ultima pauză să se apropie la un singur coş (54-52), sfertul încheindu-se cu 60.54 pe tabelă. În debutul ultimului sfert, s-au dat lupte grele pentru fiecare minge şi pentru fiecare coş. Oaspeţii au reuşit să egaleze la 62 şi îngrijorarea în tabăra mureşeană s-a făcut simţită. La jumătatea

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°