Zăcământul de la Moldova Nouă are o valoare estimată de peste un miliard de euro şi urmează să fie exploatat de nişte investitori elveţieni şi ruşi. Aceştia intenţioneză să ia totul de zero întrucât uzinele, punctele de lucru ale exploatării miniere dar şi vechea carieră au fost distruse.
Săptămâna trecută, un cetăţean rus a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă în timp ce încerca să părăsească teritoriul României având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului român, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zonele de exploatare de la Moldova Nouă. Spionul a primit deocamdată interdicţia de a părăsi ţara.
Potrivit SRI, documentele şi informaţiile clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare pe care expertul rus intenţiona să le scoată din ţară au fost obţinute ilegal şi erau relevante pentru securitatea economică. „Potrivit competenţelor legale, în cadrul unei operaţiuni derulate de Serviciului Român de Informaţii, s-au obţinut informaţii importante pentru securitatea naţională a României, relevante pentru securitatea economică şi protecţia informaţiilor clasificate, cu privire la existenţa unei acţiuni de culegere ilegală de informaţii, inclusiv din categoria celor clasificate", se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii. Potrivit SRI, evoluţia cazului a fost determinată şi de iminenţa scoaterii din ţară, la 19 octombrie, prin punctul de frontieră Otopeni, de către cetăţeanul rus O.M., a unor documente oficiale, unele având caracter clasificat, „care, prin obţinere şi diseminare neautorizată, afectează interesele economice ale României".
Fostul director al Moldomin confirmă existenţa zăcământului, dar şi prezenţa ruşilor
Cu toate că oficialităţile nu au oferit prea multe detalii despre această oper