Lumea zice că sunt cumsecade. Băiat de treabă. Spun Săru’ mâna! cocoanelor mai în vârstă, le strâng mâna bărbaţilor pe care-i ştiu. Mă uit în ochii lor. Am douăzeci şi şapte de cămăşi şi-mi mai cumpăr. Îmi plac mie. Port pantaloni din stofe moi şi calde. Ador pantofii cu şireturi şi cu tălpi de bou. Să fie peste o sută de curele în dulapurile mele? Să tot fie. Mănânc sănătos şi beau rar. Numai whiskey. Nu mă omor după dulciuri, dar, dacă ar fi să dau un nume, aş spune curmale. Îmi place să scurm în frunzele de deasupra după alea de dedesubt.

Femeile nu-nţeleg de ce nu alerg după ele şi nici de ce nu le primesc atunci când aleargă ele. Se miră şi renunţă. Unele, mai repede, altele, mai greu. Toate mă privesc apoi ca pe un extraterestru. Băiatul fin şi dulce care le refuză e un nonsens. Şi eu le privesc pe ele, dar egal de la început până la continuare. Că nu arvunesc finaluri. Îmi plac femeile. Sunt frumoase. M-am scuturat de neplăcere când mi-a zis un cunoscut că absolut toate sunt frumoase, problema fiind că unele sunt mai frumoase decât altele. Eu nu cred asta. Dar cred că unele sunt mai reci, iar altele sunt mai calde. Însă nu i-am spus şi lui. Mă enervează toate chestiile definitive. Zici că murim azi.

Apropo de morţi. Când mă îndrăgostesc, mă rog, mi s-a întâmplat o singură dată, acum, am prostul obicei să mă sperii. Pare că generalizez, ştiu, de fapt, doar observ. Şi când mi se face o frică mare, mă gândesc că ea a murit. Şi mă proiectez acolo, lângă ea, dar nu pot sta prea mult. Pentru că moarta e moartă, dar pe mine mă sfâşie durerea mea, că moarta ce mai simte? Nimic. Ea e deja definitiv rece. Dar eu ce mă fac fără ea? Eu cum trăiesc, unde mă duc şi de ce m-aş mai duce undeva? Şi mi-am dat seama că sunt un egoist nenorocit. Un egocentric şi-un egolatru. Că asta poa’ să moară liniştită, eu tot pe mine-o să mă plâng şi-atunci. Dar o iubesc