Alţi 45 de angajati ai CFR Calatori de la regionalele Braşov şi Bucureşti suspectaţi de fapte de corupţie au fost duşi la audieri, astăzi la prima oră, la Parchetul Tribunalului Braşov. Tribunalul Brasov a respins, vineri, toate propunerile de arestare preventivă pentru cei 70 de angajaţi ai CFR Călători reţinuţi pentru infracţiuni de corupţie şi abuz în serviciu, majoritatea acestora având interdicţie de a părăsi ţara.
Revizor central în cadrul CFR Călători, Valer Valentin Cioncan, a candidat în iunie 2012 pe listele PNL Bistriţa-Năsăud la primăria Ilva-Mică. El a fost votat doar de 179 de alegători, în timp ce câştigătorul scaunului de edil a primit 1.334 de voturi. Potrivit declaraţieid e interese, Valer Valentin Cioncan este membru al sindicatului CFR Gara de Nord. El are un apartament de 110 metri patraţi în municipul Bistriţa şi un autotusim din 2004.
Şpaga era împărţită frăţeşte
Potrivit unor interceptări, date publicităţii de newsbv.ro, Valentin Cioncan împărţea şpaga cu un șeful servicului control trenuri din cadrul SNTFC, Gheorghe Cazacu. Din stenograme reiese că şpăgile încasate de naşi erau lăsate de controlori la chioşcul de ziare din capătul liniei 10 din gara de Nord Bucureşti.
Valentin Cioncan (revizor central în cadrul CFR Călători) – Să trăiți șefu’! Aveți ceva la mine de la băieții ăștia. M-am întâlnit cu ei întâmplător…
Gheorghe Cazacu: Da, știu, știu
Valentin Cioncan: … și mi-o dat… că mi-o adus o sticlă de whisky de la … și pastrama o trimis-o prin ei…. După ce m-am întâlnit cu ei, s-o urcat în mașină, vorbeam la telefon și face: „Șefu’, v-am lăsat un plic…. acolo în mașină“. Zic: Bine! După ce m-am dus la Peco îl desfac eu și mă uit. Bă să-mi bag…., ceva nu e în regulă că-s prea mulți bani. Și l-am sunat: Bă!, despre ce e vorba aicia? Păi luați legătura cu domnu’ Cazacu și știe el cum să-i… ce să facă cu ei acolo.