Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMUNICAT � privind raportarea activităţii I.T.M. BOTOŞANI pentru trimestrul III, 2012

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 29 octombrie 2012 ·

În cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă în cursul trimestrului III al anului 2012  au fost  controlate preventiv 195  unităţi. Au fost verificate în vederea autorizării un număr de 13  unităţi. Au fost rezolvate 6 sesizări, şi aplicate 639  sancţiuni contravenţionale, din care 15  amenzi în valoare totală de 83.500 lei şi 624  avertismente. Au fost cercetate 75  de evenimente.             În ceea ce priveşte raportarea acţiunilor desfăşurate în trimestrul III,  din programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii  enumerăm o parte  dintre ele: 1.Campanie europeană privind Riscurile psiho-sociale la locul de muncă, coordonată de Comitetul Înalţilor Responsabili cu Inspecţia Muncii. Au fost efectuate controale la 18 unităţi, au fost aplicate 75  avertismente. Dintre deficienţele constatate - în cadrul acţiunilor de evaluarea riscurilor din unităţile vizitate, nu s-a acordat atenţia necesară evaluării riscurilor psihosociale,- la evaluarea riscurilor psihosociale nu au fost luaţi în considerare toţi factorii de risc,  - la evaluarea riscurilor nu au participat lucrători sau experţi în domeniu.             2.Campania naţională privind verificarea realizării efective a realizării riscurilor în IMM . Au fost verificaţi  18 agenţi economici, fiind aplicate 65 avertismente şi o amendă  în valoare de 4. 000 lei. Dintre deficienţele constatate- evaluarea riscurilor s-a făcut fără participarea medicului de medicina muncii, -documentul de evaluare nu cuprinde toate locurile de muncă din întreprindere, -revizuirea evaluării riscurilor nu se face la schimbarea tehnologiei sau a echipamentelor de muncă.             3. Campanie de monitorizare privind implementarea legislaţiei naţionale care transpune legislaţia comunitară din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.             Au fost controlate 136 unităţi şi s-au aplicat 302 avertismente şi 6 amenzi în valoare de

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°