Toate deplasările externe ale senatorilor în actuala sesiune legislativă au fost anulate din cauza condiţiilor obiective, nemaiexistând bani disponibili pentru această categorie de cheltuieli, a declarat, luni, vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu (PNL).
Întrebat dacă cea mai recentă rectificare bugetară pune în dificultate activitatea Senatului, el a răspuns negativ. "Rectificarea bugetară de sâmbătă nu ne pune în nicio dificultate. S-au alocat bani pentru alte domenii, ceea ce este un lucru foarte bun", a ţinut să precizeze liberalul.
Atenţionat că, prin ultima rectificare bugetară au fost luate 198 de mii de lei din bugetul Senatului, Dan Radu Ruşanu s-a arătat nedumerit.
"De la Senat? Senatul, ca şi Camera Deputaţilor şi ceilalţi ordonatori principali de credite, o parte din aceşti bani au mers în domeniile prioritare din economie. Aceasta este o parte foarte mică, pentru că partea importantă, alocată prin rectificarea bugetară se datorează mai bune colectări exercitată în ultimele luni de către Guvernul Victor Ponta", a susţinut liberalul.
Întrebat dacă Senatul are bani necesari pentru încălzire şi alte cheltuieli de întreţinere, senatorul a răspuns: "Acelea sunt cheltuieli administrative şi au rămas în continuare la începutul anului".
Toate deplasările externe ale senatorilor în actuala sesiune legislativă au fost anulate din cauza condiţiilor obiective, nemaiexistând bani disponibili pentru această categorie de cheltuieli, a declarat, luni, vicepreşedintele Dan Radu Ruşanu (PNL).
Întrebat dacă cea mai recentă rectificare bugetară pune în dificultate activitatea Senatului, el a răspuns negativ. "Rectificarea bugetară de sâmbătă nu ne pune în nicio dificultate. S-au alocat bani pentru alte domenii, ceea ce este un lucru foarte bun", a ţinut să precizeze liberalul.
Atenţionat că, prin ultima rectificare bugetară au fost