Omul de afaceri Ioan Popa, patronul companiei “Transavia”, este cel mai bogat om din Alba. Acesta, alături de Mihai Miron – patronul „Bioterra”, Dorin Mateiu – patronul „Elit”, Claudiu Necșulescu – patronul companiei „Jidvei”, Raul și Petru Ciurtin – patronii „Albalact”, cu averi cumulate de peste 380 de milioane de euro, sunt toți prezenți în prima jumătate a Topului Capital „300 cei mai bogați români”, arătând că perioada crizei financiare nu a fost un obstacol pentru ei, ci dimpotrivă.
Vedeți în continuare pe ce loc se situează aceștia în “Top 300″ și câte milioane de euro le-au adus investițiile în afaceri.
Ioan Popa și familia, „milioane de pui” - Locul 36 în Top 300 cei mai bogați români, cu o avere de 130-132 milioane euro
„În ultimii 7 ani, investițiile Transavia au depășit 60 de milioane de euro. Acest plan ambițios și curajos s-a resimțit foarte bine în afacerile grupului, care au crescut cu 10% în 2011, până la 110 milioane de euro. Chiar dacă nu a urmat aceeași dinamică, profitul brut al Transavia (inclusiv Avicola Brașov) a crescut ușor la 7,5 milioane euro. Calitatea produselor și notorietatea Transavia au permis creșterea ponderii exporturilor în cifra de afaceri de la 10% la 15%. În ciuda condițiilor dificile de finanțare, investițiile Transavia au crescut de 7 ori în 2011, față de anul precedent, până la 15 milioane de euro. Ioan Popa spune că evaluările elaborate de firmele specializate situează afacerea Transavia la peste 200 de milioane de euro”.
Mihai Miron, farmacistul-fermier, Locul 53 în “Topul 300 cei mai bogați români”, cu o avere de 90-92 milioane euro
„Patronul firmei Biodinamice