(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 77, octombrie 2012)

Îi vezi pe la metrou, butonînd pe nişte ecrane extraplate. Nu prea ştim ce fac. Unii urmăresc nişte litere pe-o tabletă albă. Alţii par că se uită la nişte imagini în mişcare. Cartea digitală e şi nu e: îţi sare în ochi tocmai pentru că e (încă) un obiect rar. Nici nu ştii cum să numeşti obiectul. Pînă nu de mult, dispozitivul se confunda, la nivelul opiniei publice, cu conţinutul. E-book era şi ecranul, şi cartea dinăuntru. Între timp, şi cuvintele s-au specializat (deşi n-au intrat în vocabular, necum în dicţionare). Zici e-book la conţinutul digital şi e-reader la dispozitiv. Care, la rîndu-i, poate fi de multe feluri, în funcţie de producător. Conţinutul şi dispozitivul întreţin relaţii, se influenţează reciproc. "The medium is the message", spunea Marshall McLuhan pe vremea cînd omenirea descoperea limbajul televizual. Uneori, în lumea cărţilor digitale, şi reciproca e valabilă.

Matei Martin: Despre cărţile digitale se vorbeşte cam de un deceniu. Cel mai adesea, în termeni nu prea elogioşi. O să distrugă cultura scrisă! O să anihileze cărţile, aşa cum le ştim - spun pesimiştii. Statisticile de pînă acum arată însă că, la nivel mondial, volumul de tipărituri e în creştere continuă şi că, deşi lectura digitală începe să capete amploare, nu a reuşit încă să devină un fenomen cu adevărat semnificativ pe piaţa de carte. Decît, poate, în SUA, acolo unde piaţa cărţii digitale a depăşit cifra de 2 miliarde de dolari. Avem de ce să ne temem?

Constantin Vică: "Nu vă fie frică!" - ca să reiau un celebru îndemn al revoluţiilor şi al papei Ioan Paul al II-lea. Nu este prima revoluţie culturală prin care trecem, am avut tranziţia de la manuscris la tipar, apariţia radioului, apariţia cinematografului şi a televiziunii (& a tuturor mediilor electrice, ca să-l preiau pe McLuhan) etc. De fiecare dată, rez