De multe ori, părinţii nu semnează contract de prestări servicii şi nu primesc facturi pentru cursuri opţionale
În unităţile preşcolare, este o practică frecventă să nu se înregistreze contracte pentru serviciile oferite şi să nu se elibereze chitanţe pentru sumele încasate. Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit că în 185 de grădiniţe din cele 500 controlate, conducerea unităţilor nu încheiase înţelegeri de prestări servicii cu părinţii. Grădiniţe fără contract sunt în judeţele Alba, Arad, Bacău, Harghita şi Constanţa.
În Harghita, se întocmeau contracte "în alb", în care nu era specificată contribuţia părinţilor. În câteva unităţi din Constanţa, în contracte nu se făcea diferenţa între tarifele pentru servicii de masă şi cele aferente activităţii educative.
Cursurile opţionale (fie dans, limbi străine, actorie, instrumente etc) sunt o altă modalitate de evaziune fiscală. "Evenimentul zilei" a semnalat, la începutul lunii, fenomenul "opţionalelor obligatorii", care bagă părinţii la cheltuieli. Inspectorii ANPC au descoperit că în câteva unităţi din Satu-Mare, Teleorman, Sibiu, părinţii nu primeau chitanţe pentru aceste cursuri. În schimb, cei din Neamţ erau penalizaţi dacă întârziau să-şi ia copiii de la clasă. Desigur, nu primeau bon nici pentru amenzi.
O altă nemulţumire a părinţilor este legată de sumele încasate "la negru" pentru fondul clasei. "Mi s-au cerut 100 de lei fondul clasei, plus 150 de lei pentru rechizite, pentru care nu mi s-a dat factură", este revoltată Ionela, mama unui copil de la o grădiniţă din Berceni.
185 de grădiniţe din cele 516 controlate au fost găsite cu nereguli la contracte şi cu alimente expirate