18 preşedinţi de secţii de votare din Olt au devenit urmăriţi penal în dosarul privind fraudarea referendumului din 29 iulie. Ei se alătură altor 49 de reprezentanţi ai secţiilor de votare din Teleorman, Vrancea şi Gorj implicaţi într-o altă anchetă, de data aceasta a DNA, având acelaşi obiect.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a început urmărirea penală împotriva a 18 preşedinţi de secţii de votare din Olt, precum şi faţă de alte şase persoane, acuzate că au falsificat semnături la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din data de 29 iulie. Potrivit datelor oferite de Parchet, au fost fraudate între 10 şi 78 de voturi per secţie. „În continuarea cercetărilor într-un dosar având ca obiect infracţiuni în legătură cu cauza cunoscută în mass-media «fraude la referendum», procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat cercetări faţă de preşedinţii unor secţii de votare de pe raza judeţului Olt, precum şi faţă de alte persoane", se arată în comunicatul Parchetului remis „României libere". Este vorba despre preşedinţi de secţii de votare din Piatra Olt, Scorniceşti, Chiţeasca şi Coloneşti.
La începutul lunii octombrie, DNA a început urmărirea penală împotriva a 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, precum şi împotriva a 18 observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale care au şi calitatea de membri ai unui partid, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de fals în declaraţii. Toate aceste persoane sunt acuzat