Arbitrul britanic Mark Clattenburg, care a condus derby-ul de duminică dintre Chelsea Londra şi Manchester United (scor 2-3), este acuzat că a abuzat rasial doi jucători ai gazdelor, unul de culoare, iar celălalt spaniol, scrie Daily Mail.
În minutul 76 al meciului, nigerianul Obi Mikel a primit un cartonaş galben de la arbitru, iar acesta i-ar fi adresat şi o insultă. După încheierea partidei, Mikel s-a năpustit spre vestiarul arbitrilor, cerându-i lui Clattenburg socoteală.
De asemenea, unul dintre jucătorii spanioli ai lui Chelsea a declarat că arbitrul i s-a adresat cu apelativul „spaniol tâmpit” . Chelsea are trei jucători spanioli în lot: Fernando Torres, Juan Mata şi Cesar Azpilicueta.
Chelsea a depus o plângere la Federaţia engleză de fotbal (FA), în urma incidentelor, urmând ca FA şi Poliţia să înceapă o anchetă. Întrucât arbitrii din Anglia poartă microfoane, mărturiile arbitrilor asistenţi ar putea fi decisive pentru stabilirea vinovăţiei lui Clattenburg, scrie Daily Mail.
Acesta nu a fost nici pe departe singurul incident, într-un meci în care Chelsea a avut doi eliminaţi, iar Manchester a marcat golul trei dintr-o poziţie suspectă de offside.
Imediat după ce Manchester a marcat unul dintre goluri, jucătorii s-au dus să sărbătorească în faţa galeriei lui Chelsea, iar londonezii au reacţionat violent, îmbrâncindu-l pe un steward. În plus, jucătorii, stewarzii şi arbitrii au strâns de pe teren sau de la marginea acestuia un număr impresionant de monede şi alte obiecte aruncate de ani.
Arbitrul britanic Mark Clattenburg, care a condus derby-ul de duminică dintre Chelsea Londra şi Manchester United (scor 2-3), este acuzat că a abuzat rasial doi jucători ai gazdelor, unul de culoare, iar celălalt spaniol, scrie Daily Mail.
În minutul 76 al meciului, nigerianul Obi Mikel a primit un cartonaş galben de la arb