Institutul Cantacuzino va fi reorganizat astfel încât să aibă o perspectivă de viitor, iar producţia de vaccinuri va fi manageriată de Antibiotice Iaşi, a declarat premierul Victor Ponta.
"Au lucrat, domnul Arafat şi ceilalţi, de ceva timp în ideea de a salva Institutul Cantacuzino, nu doar de a-l salva, dar de a da o anumită perspectivă de viitor. Ori asta înseamnă că cercetarea şi dezvoltarea rămân autonome, susţinute de către minister. Ideea a fost ca producţia să fie manageriată de către cei de la Antibiotice, acolo unde statul are participaţie majoritară şi va rămâne, nu va vinde niciodată. Antibiotice Iaşi a fost şi este producătorul român cu cele mai bune rezultate, au profit, produc aici în România şi, repet, este o societate la care statul român are participaţia majoritară, deci avem controlul. E o idee de salvare a producţiei şi a cercetării", a spus premierul Victor Ponta.
Ministerul Sănătăţii deţine 52% din producătorul de medicamente local Antibiotice Iaşi.
"Va fi în primul rând reorganizat în aşa fel încât să supravieţuiască şi să aibă o perspectivă foarte clară pentru viitor, implicit ideea de a produce vaccinuri în România, la un preţ la cu totul şi cu totul diferit faţă de ceea ce eram obligaţi să importăm", a explicat premierul.
Antibiotice Iaşi va prelua partea de producţie a Institutului Cantacuzino, după reorganizarea acestuia, a declarat, fostul ministru al sănătăţii, Vasile Cepoi, acum consilier al primului-ministru.
El a precizat că partea de cercetare şi laboratoare va trece la Institutul de Sănătate Publică, cercetarea făcându-se pentru Institutul Cantacuzino şi că s-au căutat resurse financiare pentru refacerea liniilor de producţie ale institutului.
Producatorul de medicamente Antibiotice Iaşi a încheiat anul 2011 cu un profit net de 20,29 milioane lei, cu circa 60% peste rezultat