Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxele şi impozitele locale, neschimbate

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 30 octombrie 2012 ·

Anul 2013 nu aduce modificări în ceea ce priveşte dările către bugetul local. Astfel că făgărăşenii vor plăti anul viitor aceleaşi sume pentru taxele şi impozitele locale. Acest lucru a fost stabilit aseară în cadrul şedinţei de Consiliu Local, după ce, timp de câteva zile, proiectul de hotărâre a fost în dezbatere publică pe site-ul administraţiei locale.

Autorităţile locale şi-au propus ca dările locale să rămână la acelaşi cuantum şi în anul 2013. Astfel că făgărăşenii nu vor simţi mari modificări anul viitor în buzunare. Totuşi, comisia economică din cadrul Consiliului Local a venit cu două modificări. „Taxele şi impozitele pentru reţelele electrice noi le-am scos pentru că nu există cadru legal. În concluzie taxa pentru operatorii care deţin cabluri aeriene pe stâlpii de electricitate din Făgăraş, propunerea pe care am avut-o pe site-ul nostru, nu mai este valabilă. De asemenea şi pentru închirierea spaţiilor din instituţia culturală din oraşul nostru am venit cu un amendament: este pentru prima dată când reprezentanţii Casei Municipale de Cultură vin cu asemenea taxe, însă noi ne-am gândit că pentru instituţiile de învăţământ să nu percepem taxe pentru activităţi educative“, a spus Cătălin Cîrje, viceprimarul municipiului Făgăraş.

În afara instituţiilor de învăţământ, cei care vor să organizeze evenimente în spaţiile Casei de cultură vor plăti de la 50 pe oră până la 400 de lei pe zi. De asemenea , taxele pentru vizitarea muzeului au crescut. Asta după ce spaţiul expoziţional a fost dublat.

Totuşi nu s-ai modificat zonarea în municipiul Făgăraş, acordarea scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri pentru persoanele cu venituri. Făgărăşenii care îşi vor plăti integral taxele şi impozitele locale până la data de 31 martie 2013, vor primi o bonificaţie de 10%.

(Alina ROMAN)

Anul 2013 nu aduce modificări î

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 20 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum 37 minute
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum o ora
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Evaluarea națională 2025 Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum 37 minute
Elevii care au încheiat clasa a VIII-a susțin azi, 23 iunie, de la ora 9:00, proba scrisă la limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională 2025. Candidații au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Proba la ma

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum 32 minute
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Reforma pensiilor speciale, propusă în programul de guvernare: crește vârsta de pensionare pentru magistrați, plafonarea unor câștiguri

G4Media acum 23 minute
Programul de guvernare la care lucrează guvernul Ilie Bolojan propune și o reformă a pensiilor speciale, dar măsurile vehiculate nu prevăd o reformă de substanță. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Imp

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum 34 minute
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 3 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°