Veniturile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au scăzut cu 47% în primele nouă luni, iar pierderile au crescut cu 72%, la 308,5 milioane lei (69,6 milioane euro).
Veniturile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) în primele nouă luni au fost de 721,9 milioane lei (162,8 milioane euro). În perioada similară din 2011, combinatul chimic a avut venituri totale de 1,36 miliarde lei şi pierderi de 179,7 milioane lei. Afacerile Oltchim au cumulat în intervalul ianuarie-septembrie 693,6 milioane lei (156,4 milioane euro), aproape jumătate din rulajul consemnat pentru primele nouă luni din 2011, de 1,25 miliarde lei.
La sfârşitul lunii septembrie, Oltchim avea datorii cu scadenţa de până la un an de 1,97 miliarde lei, cu 27,4% mai mari faţă de finalul anului 2011. Totodată, datoriile cu perioadă mai mare de un an cumulau 677,2 milioane lei, în scădere cu 31,5%. Potrivit mediafax, plăţile restante către furnizori totalizau 1,06 miliarde lei.
Pierderile din activitatea de exploatare au crescut cu 69%, la 207,7 milioane lei, iar pentru activitatea financiară combinatul a înregistrat pierderi de 100,78 milioane lei, cu 12% mai mari. Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, joi, la instalaţia de electroliză cu membrană, iar în două săptămâni va fi repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur, potrivit reprezentanţilor companiei.
Salariaţii combinatului sunt optimişti şi speră că producţia va reveni treptat la normal, dar spun că dacă nu se vor asigura banii pentru reluarea activităţii este posibil să reia protestele. La finalul lunii septembrie, Oltchim avea 3.330 de salariaţi, faţă de 3.470 de persoane, după primele nouă luni din 2011.
Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească p