Alexandru Simion, 21 de ani, a venit la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, pentru că muzica pentru el muzica pentru el înseamnă tot. „Fără muzică nu aş putea să trăiesc, a spus concurentul înainte de a intra pe scenă.
Alexandrul Simion a cântat piesa „Say you, Say me”. Loredana a fost singurul antrenor care s-a întors. Aceasta a apăsat butonul cu puţin timp înainte ca melodia să se termine.
„Mi-a plăcut foarte mult, de aia am stat să te ascult până la sfârşit”, a spus jurata.
„Ai încăput pe mâini bune şi dibace. Ai o voce foarte bună”, a spus Smiley.
„Ai un timbru plăcut, dar ai fost şi un pic nesigur”, i-a spus Marius Moga.
Alexandru Simioneste solist vocal al trupei Shopatlu. A început să cânte de la vârsta de 8 ani în corul şcolii generale, iar în liceu a fost vocea principală a corului şcolii.
A intrat la facultatea de Interpretare Muzicală pe locurile bugetate de stat, dar a renunţat după un an ca să se mute în Bucureşti şi să cânte alături de cei de la Shopatlu, scrie ProTv.
Tânărul speră ca VOCEA ROMÂNIEI să îl ajute să progreseze şi să îşi împlinească visul de a avea o carieră internaţional. Show-ul VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2 reprezintă pentru el rampa de lansare pe care o aşteapta de când a început să cânte, precum şi posibilitatea de a-şi demonstra sieşi şi celorlalţi de ce este capabil din punct de vedere muzical.
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Brenciu i-a spus că are "o voce zvăpăiată", dar l-a ales pe Smiley
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Dalma Kovacs este primul concurent al EPISODULUI 6. Vocea ei a convins toţi juraţii, dar ea l-a vrut pe Horia Brenciu
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Dragoş Cristiu, concurentul care „a făcut dragoste cu piesa”
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Profesorul din Târgul Mureş care a ales să meargă în echipa lui Moga, pe motiv că îi parodia melodiile
Alexandru Simion, 21 de an