Şcoala Vintileasca a găzduit, zilele trecute, o manifestare cultural artistică de amploare, organizată în cadrul proiectului „Lego, ergo sum“. Acţiunea a fost organizată în colaborare cu Primăria şi Uniunea Scriitorilor din România-secţia de literatură pentru copii. Invitaţii care au răspuns prezent au fost Victor Gh. Stan, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România-secţia de literatură pentru copii, dar şi scriitorii Daniel Braşoveanu şi Pavel Lica. Cei prezenţi le-au vorbit elevilor despre importanţa lecturii, încercând să cultive în rândul acestora dragostea de carte. Totodată, au vrut să descopere noi talente în rândul elevilor vintileni.
Comemorând 125 de ani de la moartea povestitorului Petre Ispirescu, cei peste 100 de elevi şi profesori participanţi au fost introduşi în lumea basmului de micii artişti de la şcolile Suraia, „Alexandru Vlahuţă“ din Focşani, Jitia, Coteşti, Popeşti, Chiojdeni, Bordeşti şi Vintileasca. „A fost o mare onoare să avem în şcoala noastră asemenea oaspeţi şi sperăm că prin astfel de manifestări culturale, elevii vor aprecia şi înţelege mai bine importanţa lecturii“, a spus Fănel Crucean, directorul Şcolii Vintileasca.
Scriitorul Victor Gh. Stan a apreciat buna colaborare dintre şcoală, primărie şi biserică şi a remarcat implicarea cadrelor didactice în organizarea acestei acţiuni culturale.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 31-10-2012
Descriere: Elevii, sfătuiţi să citească
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 31-10-2012
Descriere: Elevii, sfătuiţi să citească
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 31-10-2012
Descriere: Elevii, sfătuiţi să citească
+ Mareste Poza Şcoala Vintileasca a găzduit, zilele trecute, o manifestare cultural artistică de amploare, organizată în cadrul proiectului