Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veche, dar buna, pacat ca nu se aplica

Publicat in Bihor Online, marți 30 octombrie 2012 ·

Scris de Otilia Șandor - Observ că subiectele legate de cel mai bun prieten al omului nasc controverse aprinse şi în spaţiul virtual.

Unii înţeleg că iubitorii de animale (care luptă pentru ne-eutanasierea câinilor, pentru nesterilizarea şi netaxarea stăpânilor care nu îşi vor steriliza patrupedele) şi-ar dori un oraş murdar.

Într-adevăr, sunt destui orădeni care nu au cei şapte ani de acasă, îşi scot patrupedele la plimbare şi le lasă să îşi facă nevoile oriunde. Nu le pasă nici de spaţiul verde, nici de copiii mici care ar pune mâna pe orice de pe jos ca să se joace, nici de spaţiul de joacă pentru copii. Pur şi simplu, îşi scot câinii şi îi lasă să îşi rezolve necesităţile pe unde apucă.

Pentru aceşti orădeni însă există un ac de cojoc foarte bun, creat tot sub conducerea actualului primar, în mandatul lui anterior. Astfel, există o hotărâre a Consiliului Local care prevede amenzi pentru cei ce îşi lasă câinii să „se uşureze” pe unde apucă.

Doar că această hotărâre nu se prea aplică sau se aplică foarte rar – cred şi eu, o transmit şi mulţi orădeni.

La fel cred că majoritatea orădenilor care au câte un câine acasă îşi dau interesul să nu murdărească oraşul; chiar am văzut destui concetăţeni ieşind la plimbare cu câinele, dar şi cu o punguliţă de adunat resturile de la patrupedele lor.

Prin urmare, nu cred că e adevărat că toţi stăpânii de câini sunt dezinteresaţi de curăţenia din oraş. Mai degrabă tind să cred că onor autoritatea locală nu reuşeşte să se organizeze astfel încât să aplice mai mult propriul HCL-ul şi să înteţească amenzile pentru orădenii indisciplinaţi care nu respectă curăţenia din spaţiul public.

Şi dacă acest HCL bun pentru oraş (şi care ar aduce venituri mari la bugetul local) nu se prea aplică, cum credeţi se va aplica noul HCL privind taxarea stăpânilor care refuză să îşi sterilizeze câinii?FNPA se-ncoarda l

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°