Ştefan Dima, bărbatul din Dumitreşti care a fost judecat şi condamnat alături de Aurelian Nanu, angajat al DGASPC, pentru că ar fi „fabricat“ dosare de pensii de handicap, a ajuns din nou prin faţa procuro-rilor, într-un alt dosar, disjuns din primul. Ştefan Dima a fost adus de un poliţist la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, luni, pentru a da noi declaraţii. Procurorii ne-au confirmat faptul că cercetările continuă.
Reamintim că cei doi bărbaţi au fost condamnaţi, Dima la trei ani cu suspendare şi Nanu la patru ani cu suspendare, într-un alt dosar.