Spuneaţi la un moment dat, în rubrica din Dilema Veche, că la început v-aţi temut că nu veţi găsi suficiente subiecte pentru o publicaţie săptămânală, dar aţi ajuns la concluzia că aţi avea nevoie, în ritmul în care se desfăşoară distrugerile din Bucureşti, de un cotidian. În acest cotidian al distrugerii Capitalei, care ar fi ultimele ştiri, după părerea dvs.? Ce v-a atras atenţia în ultima vreme?

La un colţ al străzii Christian Tell, la nr. 19, este o casă Ghika din anii 1890, care, după părerea mea, e una dintre cele mai frumoase care s-au păstrat. Fără a fi de proporţii impunătoare, ea se remarcă tocmai prin discreţia elegantă a unei clădiri neoclasice, semirotundă ca plan, cu o terasă care înconjoară o parte din latura dinspre stradă. Despre valoarea ei, ca arhitectură şi, în acelaşi timp, ca monument memorial, am scris de mai multe ori. Am arătat pericolul în care se găseşte când mi s-a atras atenţia că e vandalizată şi părăsită, fiind aleasă, împreună cu alte cinci clădiri din cartier, de către acelaşi investitor care plănuieşte să ridice acolo blocuri înalte.

Casele pe care le vedem aşa – există multe de acest fel –, abandonate, părăginite, sunt de cele mai multe ori sortite demolării şi, dintr-un motiv sau altul, cei care le-au pus gând rău nu atacă încă. Cauza poate să fie pur şi simplu lipsa de fonduri, pentru că o demolare costă. Sau poate fi statutul de monument istoric ori împrejurarea că unul sau altul dintre ONG-urile care veghează asupra patrimoniului a atras atenţia asupra interesului clădirii. Atunci, tactica obişnuită este de a lăsa aceste case să se macine singure, până când vor ajunge într-o stare de colaps şi, ca să nu se prăbuşească, vor fi dărâmate. Aceasta e situaţia, de cele mai multe ori. E posibil, de asemenea, să nu existe o rea intenţie din partea proprietarului, ci, pur şi simplu, să fie vorba despre lipsa de mijloace