Un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Focşani a intervenit în comuna Mera, sâmbătă, unde un cal căzuse într-o fântână adâncă de 15 metri. S-a acţionat cu ajutorul cordiţelor din dotarea autospecialei şi a unui excavator, animalul fiind salvat şi predat proprietarului.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, pompierii de la Vidra au intervenit în satul Irești, pentru a stinge un incendiu anunțațt la gospodăria lui Costică C.. Flăcările au mistuit acoperişul unui grajd, construit din lemn, pe o suprafaţă de 150 metri pătrați, 12 tone fân, 1000 kg porumb, 500 kg nuci, 2 căzi şi 2 butoaie din lemn. Cel mai probabil, jarul sau scânteile purtate de vânt şi căzute pe substanţe ori materiale combustibile au stat la baza producerii acestui incendiu.
De asemenea, în intervalul 27-28 octombrie, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 11 situaţii medicale de urgenţă.
Cele mai multe solicitări ale paramedicilor vrânceni au fost primite ca urmare a problemelor abdominale şi cardiace de care sufereau pacienţii.
Un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Focşani a intervenit în comuna Mera, sâmbătă, unde un cal căzuse într-o fântână adâncă de 15 metri. S-a acţionat cu ajutorul cordiţelor din dotarea autospecialei şi a unui excavator, animalul fiind salvat şi predat proprietarului.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, pompierii de la Vidra au intervenit în satul Irești, pentru a stinge un incendiu anunțațt la gospodăria lui Costică C.. Flăcările au mistuit acoperişul unui grajd, construit din lemn, pe o suprafaţă de 150 metri pătrați, 12 tone fân, 1000 kg porumb, 500 kg nuci, 2 căzi şi 2 butoaie din lemn. Cel mai probabil, jarul sau scânteile purtate de vânt şi căzute pe substan