Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar îi ia ameţeala! Premieră în Liga 1: Dinamo merge pe Naţional Arena să dea peste cap statistica

Publicat in Pro Sport, marți 30 octombrie 2012 · ·

Cea mai mare diferenţă în favoarea Stelei a fost de cinci puncte

De câte ori Dinamo a avut avans mare, trupa roş-albă nu a reuşit să câştige în derby

Traseul aproape fără greşeală al steliştilor din acest sezon îi face să spere la o victorie clară în derby-ul cu Dinamo. Iar statistica îi încurajează. Echipa lui Reghecampf are un avans fără precedent faţă de Dinamo înaintea unui derby, zece puncte, cea mai mare diferenţă din istorie!

Numit "Derby-ul României", Steaua - Dinamo a obişnuit să fie un duel în care, în general, echilibrul să primeze. Duminică, cele două se vor întâlni însă aflându-se în posturi total diferite. Steaua este liderul autoritar al Ligii I şi vine după un succes clar cu Bistriţa, 4-0, în timp ce Dinamo va apărea pe "Naţional Arena" cu un moral afectat de semieşecul de la Piatra Neamţ, 0-0 cu Ceahlăul. Roş-albaştrii mai au însă un atu în faţa dinamoviştilor.

Maximum cinci puncte avans până acum

ProSport a făcut analiza tuturor campionatelor de la introducerea sistemului care premiază o victorie cu trei puncte, iar rezultatul este unul măgulitor pentru stelişti. Roş-albaştrii n-au mai disputat niciun derby cu Dinamo în turul campionatului pe care să-l abordeze având o diferenţă aşa mare faţă de rivali. Până acum, Steaua - Dinamo, cu trupa din Ghencea în avans, s-a jucat cu steliştii la maximum cinci puncte de "câini". Prima dată, în 1996, în etapa a 12-a, când s-a terminat 0-0, iar apoi chiar în sezonul următor, când formaţia lui Stoichiţă a învins cu 3-1 în etapa a 10-a.

Dinamo, aproape numai remize

De partea cealaltă, dinamoviştii reuşiseră să se distanţeze faţă de rivali chiar la 11 sau 13 puncte, dar nu i-a ajutat. În sezonul 1998-99, "câinii" aveau un avans de 10 puncte, dar s-a terminat 1-1, iar anul următor, roş-albii erau la 13 puncte faţă de stelişt

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°