Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul romanesc si libertatea spiritului (Updated)

Publicat in Contributors.ro, marți 30 octombrie 2012 ·

Dedic aceste randuri memoriei celui care a fost Alex Leo Serban.

Cine nu intelege unde se situeaza astazi, pe plan mondial, filmul romanesc, traieste pe o alta planeta culturala. Evident, vorbesc despre noul film romanesc, despre ceea ce un critic american numea “Noul Val de la Marea Neagra”. Din pacate, neo-jdanovismul care a cotropit ICR se situeaza exact pe o alta planeta, anume aceea a protocronismului renascut. Cum noteaza Tudor Giurgiu, are loc o resurectie a celor mai paguboase, imbacsite si sufocante clisee despre ce inseamna exportul imaginii Romaniei. Imi pot inchipui cum ar fi reactionat minunatul om de film, cel mai modern intelectual pe care mi-a fost dat sa-l cunosc, Alex Leo Serban, daca ar fi apucat sa citeasca programul autohtonist formulat de echipa Marga.

Public aici “Argumentul” pe care l-am scris pentru volumul “O istorie subiectiva a tranzitiei filmice. Al Patrulea Val, restauratia mediocrata si refondarea cinemaului romanesc” de Valerian Sava (Editura Paralela 45, 2011). Volumul al doilea al acestei lucrari exceptionale urmeaza sa apara in curand la aceeasi editura. Lansarea va avea loc la Targul Gaudeamus, pe data de 22 noiembrie, la orele 17.

Argument

Marturisesc ca, in 2010, atunci cand am intrat in corespondenta cu criticul de film Valerian Sava, nu stiam ca vom ajunge atat de repede prieteni. Nu ne-a trebuit mult pentru a constata ca impartasim admiratii, ca ne repugna conformismele obtuze, protocronismele bigote si tribalismele de orice fel. Ca unul care il citea pe critic de ani de zile, aveam multe sa-l intreb. M-am bucurat sa aflu ca si domnia sa citeste textele mele de istoria ideilor politice, de sociologia comunismului si de analiza politica sur le vif. Dialogul nostru, declansat prin bunavointa prietenului comun Angelo Mitchievici, avea sa duca la scrierea acestui argument. Nu sunt nici critic,

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°