Prima troiţă din satul Bordeştii de Jos, comuna Bordeşti, a fost sfinţită la finele săptămânii trecute. Lăcaşul de închinăciune este primul din localitate, are o suprafaţă de peste 7 metri pătraţi şi o înălţime de aproximativ 4-5 m. Este zidită din bolţari, acoperită cu tablă bătută în solzi purtând ca un stindard deasupra o cruce confecţionată din inox. Uşa de la intrare este de asemenea străjuită de două crucifixuri din inox situate pe piloni de beton. Interiorul este decorat cu o serie de icoane care au în mijloc o cruce masivă, sculptată în lemn de stejar ce îl prezintă pe Mântuitorul Hristos aflat răstignit pe Cruce, cu braţele deschise, căutând să cuprindă întreaga lume în nemărginita Lui iubire de oameni.
În partea dreaptă, o aflăm pe Maica Domnului, care plânge îndurerată, văzându-şi Fiul iubit răstignit pe cruce. În partea stângă, Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul iubirii, este reprezentat cum o primeşte pe Maica Domnului ca pe propria sa mamă, după cuvintele Mântuitorului adresate Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău“ iar ucenicului :„iată mama ta!“(Cf: Ioan 19, 26-27).
Troiţa este amplasată pe locul donat de Aneta Drugescu, care împreună cu fiul său Ionel Drugescu sunt ctitorii locaşului sfânt. Amplasarea nu s-a făcut întâmplător, căci în spatele troiţei se află o fântână săpată de înaintaşii familiei-ctitor şi care este printre puţinele din sat care mai dăinuie. Pe timp de secetă, ia apă de acolo aproape jumătate din sat. Sfinţirea a fost săvârşită de preoţii Cristinel Muscalu, parohul satului, ajutat de preotul Lucian Muscalu de la Parohia Valea lui Lalu din Buzău, de faţă fiind un impresionant număr de credincioşi.
Evenimentul s-a încheiat cu o masă frăţească oferită celor prezenţi de ctitori ajutaţi de alţi oameni de bine. „Ideea construirii unei troiţe în acel loc exista de mai mult timp, însă mereu au apărut încercări şi ispite