Scris de Gavril Nutiu - Divizionara A2 de volei masculin Atletic LPS Bihorul Oradea a obţinut a treia victorie din actuala ediţie în partida de pe teren propriu cu Vartex Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a IV-a din Seria Vest. Gazdele s-au impus cu scorul de 3-0 (25-17, 25-15, 25-20), după 60 de minute de joc.
„Leii orădeni” au dominat clar primele două seturi, oaspeţii punându-le ceva probleme doar în cel de-al treilea, care a fost ceva mai echilibrat. Vartex a condus pentru prima (şi ultima) dată pe tabela de marcaj, scor 16-17, după care care Atletic LPS realizează cinci puncte consecutive pe serviciul lui Drinceanu şi scorul devine 21-17. Setul s-a încheiat în cele din urmă cu 25-20, consfinţind victoria lejeră a gazdelor.
Antrenorul formaţiei noastre, Rodian Achimescu s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi. „Am reuşit să trecem cu bine peste acest meci, chiar dacă doi jucători de bază, Andrei Achimescu şi George Drăgan au evoluat nerefăcuţi. Singurele emoţii le-am avut înaintea partidei, din cauza fileului care a cedat. Mă bucur pentru această victorie, dar gândul îmi zboară obsesiv către cele trei meciuri dificile pe care le avem de disputat în acest an, cu Clujul, Câmpia Turzii şi lidera Universitatea Timişoara. Sperăm să nu avem probleme de lot şi să creştem în valoare”, a afirmat Rodian Achimescu. Tehnicianul orădean a aliniat echipa: A. Achimescu, Nan, Abrudan, Lung, Drăgan, Drinceanu, Chereji (libero). Au mai jucat Vornicu, Crişan, Bona. Rezerve neutilizate: Lazăr, Ursachi.
Celelalte rezultate ale etapei au fost: CSM Câmpia Turzii – CNE Dej 3-0, U Timişoara – Pro Volei Arad 3-0, CSM Caransebeş – UMF Cluj-Napoca 1-3. Clasamentul seriei este următorul: 1. U Timişoara, 11 puncte; 2. Atletic LPS Bihorul, 10 p; 3. UMF Cluj.-Napoca, 9 p; 4. CSM Câmpia Turzii, 6 p; 5. CNE Dej, 3 p; 6-7. Pro Volei Arad, Vartex, ambele 3 p; 8. CSM Caransebeş