Disputele pe marginea negocierilor cu Rusia (sau a lipsei lor) privind recuperarea tezaurului României de la Moscova lasă scot în evidenţă amatorismul diplomaţilor de rang înalt în abordarea unei teme de interes naţional, dar şi ambiţiile politice ale acestora.

După ce la începutul lunii, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie vagă în care mai că implora Moscova să intesifice dialogul bilateral cu statele care revendică retrocedarea unor bunuri, inclusiv cu România - pentru care „bunurile reprezintă peste 90 de tone de aur, tezaurul Băncii Naţionale trimis în Rusia în 1917 de frica armatelor germane - politicienii români au mirosit o oportunitate de imagine. După ce Antena 3 l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu că a abandonat Tezaurul în complicitate - cum altfel? - cu Traian Băsescu, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că ar fi „indubitabil" că tezaurul se află la Moscova şi a asigurat că recuperarea aurului BNR „este o prioritate" a ministeriatului său, lăsând să se înţeleagă totodată că predecesorii săi au neglijat tema. Soluţia?

„Şansele depind de felul in care vom şti să construim o relaţie politică funcţională, pentru că un astfel de subiect poate avea o evoluţie pozitivă în măsura în care ai un dialog politic". Corlăţean sugerează două lucruri: Că relaţia cu ruşii este disfuncţională şi că dacă intensificăm „dialogul politic" avem şansa să obţinem drept premiu Tezaurul. Las că ruşii au precizat limpede prin vocea purtătorului de cuvânt Alexander Lukaşevici, că „tezaurul nu este subiect de dialog între Rusia şi România" şi nici nu va fi, pentru Corlăţean nu contează. Pentru el nu contează decâtsă stabilească cât mai rapid „dialogul politic funcţional" cu ruşii, orice va fi însemnând acesta, cu sau fără tezaur, cu - sau fără? - spioni ruşi. Afirmaţiilor lui Corlăţean le-a răspuns acid fostul minis