Fetele stau bine
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a urcat cinci locuri, până pe poziţia 63, cu 975 puncte, în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea continuă să fie sportiva română cel mai bine clasată, pe locul 26 cu 1.565 puncte. Simona Halep se menţine pe 47, iar Irina-Camelia Begu a urcat pe locul 52. Alexandra Cadanţu se menţine pe locul 87. La dublu, Monica Niculescu este pe locul 27, iar Irina-Camelia Begu se află pe poziţia 37. Primele trei locuri din clasamentul WTA sunt ocupate în ordine de Victoria Azarenka din Belarus, de Maria Şarapova din Rusia şi de Serena Williams din SUA.
Serena e campioană
Jucătoarea americană Serena Williams, numărul 3 mondial, a câştigat pentru a treia oară în carieră Turneul Campioanelor, învingând-o în finala de la Istanbul, pe sportiva rusă Maria Şarapova, locul 2 WTA. Williams (31 de ani), care s-a impus în ultimul act al turneului cu scorul de 6-4, 6-3, ocupă primul loc în topul celor mai în vârstă sportive care şi-au adjudecat trofeul campioanelor.Sportiva americană a mai câştigat Turneul Campioanelor în 2001 şi 2009.Acesta este al patrulea trofeu major pentru Serena Williams în 2012, după cele de la Wimbledon, US Open şi Jocurile Olimpice.
Mulţescu a fost demis
Atac fără precedent lansat de un antrenor din prima ligă, la adresa popriului preşedinte. Autor, antrenorul Astrei, Gheorghe Mulţescu. Tehnicianul l-a desfiinţat pur şi simplu pe Dinu Vamă. “M-am tot săturat să fiu criticat când echipa joacă, își crează faze de joc, marchează. Este un personaj care se tot ia de mine și care vine cu tot felul de bazaconii. El este un personaj care n-a făcut nimic, este un profitor, n-a creat nimic în fotbal“, a spus Mulțescu, extrem de supărat, culmea după victoria cu 1-0 contra celor de la CSMS Iaşi. Cuvintele aruncate, l-au costat însă scump pe Mulţescu, dat afară aseară de pa