Greco-catolicii din Budesti au intrat in posesia bisericii de lemn de la Susani, sentinta defintiva si irevocabila a instantei fiind pusa in executare in cursul zilei de ieri, 29 octombrie, nu fara vociferari. Primarul comunei, Liviu Tamas, a precizat ca lacasul de cult cu hramul “Sfantul Nicoara” a fost restituit in prezenta fortelor de interventie. De altfel, reprezentantii Inspectoratului Judetean de Jandarmi Maramures au comunicat ca efective ale institutiei “au acordat sprijin in indeplinirea promta şi efectiva a tuturor actelor de executare silita, neexitand cazuri de tergiversare sau impiedicare a executarii”.
Nu au existat incidente la punerea in aplicare a ordinului de executare, dar mai multi localnici au vociferat fata de aceasta masura, considerand ca s-a facut o nedreptate. Chiar primarul a precizat ca nu este de acord. ”Din punct de vedere personal nu imi convine, dar asta e. Exista o hotarare si s-a pus in aplicare ”, a declarat Liviu Tamas, care a precizat ca sunt doar 40 de familii de greco-catolici in Budesti.
”Stiu ca au fost negocieri directe si ca nu s-a ajuns la un consens, iar in conditiile date, presat de timp, executorul a venit sa puna in aplicare hotararea . Ma gandesc ca acesta s-a temut ca lucrurile ar putea degenera si atunci a apelat la fortele de interventie. Nu au fost insa probleme”, a explicat alesul local.
Pentru clarificarea situatiei juridice a bisericii de la Susani mai trebuie intocmite cateva documente, primarul precizand ca exista niste neconcordante . ”Exista un numar topo, dar situatia administrativ teritoriala identifica imobilul in alt loc. Aici trebuie sa se intervina, dar asta nu produce efecte, greco-catolicii ramanand proprietari”, a explicat primarul din Budesti.
Lacasul de cult a fost construit in 1628, dupa cum rezulta dintr-o inscriptie in slavona aflata pe usile imp