Dalma Kovacs a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „A night like this”. Loredana a fost primul antrenor care a întors scaunul, urmată la scurt timp de Smiley. Horia Brenciu nu a stat nici el prea mult timp pe gânduri înainte să apase butonul. Marius Moga s-a întors şi el cu doar câteva minute înainte de finalul melodiei.
„Îmi place la tine că eşti versatilă. Cântecul asta este foarte frumos, dar i-ai dat ceva aparte”, a spus Loredana despre tânăra concurentă.
„O ştiu pe Dalma, am cântat şi împreună, nu ştiu ce îi lipseşte. Te arătat arăţi bine. Îţi spun eu ce îţi lipseşte: ai nevoie de o echipă în spate alături de care să cânţi”, i-a spus Smiley.
Concurenta a ales să meargă mai departe în show alături de Horia Brenciu.
Tânăra a spus că deşi a lucrat mult timp alături de Marius Moga, nu îl vrea drept antrenor. „Este foarte greu să lucrezi cu el”, a spus concurenta înainte de a urca pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.
Pe Dalma Kovacs telespectatorii o ştiu din emisiunea de umor „Land of Jokes”.
Tânăra a venit la „Audiţiile pe nevăzute” însoţită de un susţinător pecial: un Golden Retreiver, care a urcat şi el pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2.
Dalma Kovacs avea la grădiniţă cea mai puternică voce din grupul ei, iar în şcoala primară dadea tonul melodiilor în orele de muzică. Mama a fost cea care i-a trimis, pe Dalma şi pe fratele ei, la Şcoala Populară de Arte, secţia canto. Având spectacole în cadrul şcolii, a fost cooptată să facă parte din trupa Vertigo ca solistă. Au urmat doi ani de jazz intens, cu concerte multe şi ore de studiu vocal.
VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Brenciu i-a spus că are "o voce zvăpăiată", dar l-a ales pe Smiley
Dalma Kovacs a urcat pe scena de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, cântând melodia „A night like this”. Loredana a fost primul antrenor care a