Miercuri, deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar în cursul nopţii în regiunile sudice, estice şi centrale local va fi ceaţă sau înnorări, izolat asociate cu ploaie slabă şi burniţă.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse miercuri între 8 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni spre -7 grade.
În Bucureşti, vremea se menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil ziua, dar în cursul nopţii vor fi unele înnorări şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12 … 13 grade, iar cea minimă de 4 … 6 grade.
Joi, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade. Nebulozitatea se va accentua treptat începând din sud-vest şi trecător va ploua în cea mai mare parte a teritoriului. În regiunile sudice, îndeosebi în zona Munţilor Banat şi a Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor fi mai importante. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.
Miercuri, deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar în cursul nopţii în regiunile sudice, estice şi centrale local va fi ceaţă sau înnorări, izolat asociate cu ploaie slabă şi burniţă.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse miercuri între 8 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni spre -7 grade.
În Bucureşti, vremea se menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil ziua, dar în cursul nopţii vor fi unele înnorări şi condiţii de ceaţ