Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de copii s-au născut în România prin fertilizare in vitro, cu bani de la stat. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a deveni "părinte"

Publicat in Gandul, marți 30 octombrie 2012 ·

Ioan şi Sofia sunt primii copii din România născuţi în Programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer al Ministerului Sănătăţii. S-au născut pe 20 iunie 2012, la 227 kilometri unul de altul şi şi-au disputat titlul de „primul copil” născut dintr-un FIV decontat parţial de stat.

Ioan a venit pe lume la Iaşi, iar Sofia la Galaţi şi, indiferent de ora la care fiecare dintre ei a dat piept cu viaţa, pentru părinţii lor sunt „copilul”, „primul”, „cel mai dorit” şi „cel mai aşteptat”. Pentru că asta va spune, fără nici cea mai mică urmă de îndoială în glas, orice român care devine, printr-o minune – chiar şi sprijinită de stat, părinte.

Din 20 iunie şi până în prezent, s-au mai născut 100 de copii, graţie programului de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer finanţat de Ministerul Sănătăţii, în iulie anul trecut, la iniţiativa Asociaţiei SOS Infertilitatea.

Luni, 29 octombrie, organizaţia şi-a prezentat bilanţul, respectiv o sinteză a rezultatelor obţinute în urma derulării Subprogramului pe parcursul primelor sale 15 luni de existenţă: circa 100 de copii născuţi, 150 de sarcini aflate în trimestrele II şi III de dezvoltare, sarcini recente, de trimestrul I, care nu sunt centralizate , precum şi zeci de dosare aprobate pentru cupluri considerate infertile, care aşteaptă acum efectuarea procedurilor.

1.133 de dosare, aprobate până în prezent în România

"Crearea Subprogramului FIV este cea mai importantă şi mai emoţionantă dintre realizările Asociaţiei SOS Infertilitatea. Am schimbat vieţi. Aceşti copii nu ar fi existat - şi nici fericirea părinţilor lor - dacă nu ne-am fi dedicat ultimii patru ani din viaţă, în regim de voluntariat, campaniei pentru lupta cu infertilitatea. Ne dorim ca Subprogramul să continue şi cât mai multe tinere familii hipofertile să îşi ţină copilaşii în brate", spune pentru gândul Nicoleta Cristea-Brunel, ini

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 53 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 20 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 15 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 33 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 22 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°