Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vama, cea mai scumpa trupa din Toamna Oradeana

Publicat in Bihor Online, marți 30 octombrie 2012 ·

Scris de Cristina Ghilea - Directorul festivalului apreciază că Toamna Oradeana şi-a însuşit identitatea nouă pe care a încercat să i-o construiască.

La două săptămâni de la finalul Toamnei Orădene(TO), organizatorul festivalului prezintă un raport al evenimentului în cifre şi impresii.

Toamna Oradeana a avut un buget de peste 500.000 de lei, pentru cele două săptămâni de evenimente în sală şi în aer liber – 245.000 contribuţia Primăriei şi 256.000 lei din venituri proprii. „S-a inversat ponderea faţă de anii trecuţi, s-a ajuns ca Primăria să contribuie cu 40% faţă de 60% venituri ale festivalului”, spune Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a Oradiei(CCO). Acesta spune că veniturile au scăzut cu 10%, adică aproximativ 30.000 de lei, faţă de anul trecut din cauza scurtării perioadei dar că ar fi anticipat asta. Minusul vine din închirierea de parcele comercianţilor în cadrul evenimentelor în aer liber, ori cu reducerea „weekendurilor publice” din TO s-a redus şi această sursă.

Cu creşterea numărului de spectacole în sală, a crescut şi numărul de bilete vândute: plus 30% faţă de 2011, ceea ce în bani înseamnă 54.000 de lei.

„Spectacolele au fost mult mai mari, mult mai elaborate”, îşi laudă Bunoiu „marfa”. Pentru prezentarea lor în faţa publicului au fost angrenaţi spre 1.000 de persoane. „Cred că am reuşit, după patru ani de muncă, să-i creăm (Toamnei Orădene n.r.) identitatea pe care am dorit-o”, apreciază Bunoiu.

Conform acestuia, festivalul ţinteşte publicul cu vârsta de până în 35 de ani, „persoane mai mobile, mai dispuse să participe la evenimente. Publicul peste această vârstă este acoperit de teatru, filarmonică sau alte instituţii culturale”.5.000 euro

La categoria „spectacole despre care s-a vorbit cel mai mult”, Bunoiu pune pe primul loc „Carmina Burana”şi al doilea spectacolul de balet „Don Quijote”. Cele mai scumpe tru

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 2 ore
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°