Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică la Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 31 octombrie 2012 ·

În municipiul Focşani va funcţiona în viitorul apropiat un Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică.

Consilierii locali au aprobat ieri depunerea unui proiect pentru crearea şi dotarea unui asemenea Centru, precum şi finanţarea cheltuielilor aferente acestui proiect. Acest centru de informare şi promovare turistică urmează să funcţioneze într-unul din spaţiile comerciale din Grădina Publică, care are destinaţie actuală de punct de informare turistică. Întrucât s-a încheiat recepţia finală a obiectivelor din Piaţa Unirii incluse în proiectul de recalificare urbană, acest spaţiu poate fi utilizat şi în cadrul altor proiecte.

Municipalitatea s-a gândit să pună în valoare acest spaţiu, care în prezent este nefuncţional, prin amenajarea sa cu fonduri europene. „Vom depune un proiect pe Programul Operaţional Regional, Axa 6 Dezvoltarea turismului, prin care solicităm o finanţare pentru dotarea centrului cu tot ce este necesar desfăşurării activităţii: echipamente informatice, materiale de promovare, precum broşuri, pliante şi altele“, ne-a spus Dan Cazaciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani. Valoarea totală a proiectului este de 315.000 lei, din care 61.000 lei reprezintă doar TVA-ul. Contribuţia proprie a municipalităţii este de 2% din valoarea proiectului.

În prezent, punctul de informare turistică nu este folosit. Întrucât Primăria Focşani nu a dispus de fonduri pentru amenajarea spaţiului, acesta a fost scos la licitaţie în nenumărate rânduri, cu destinaţia de agenţie de turism şi centru de informare turistică, însă nimeni nu s-a arătat interesat. Amenajarea centrului cu fonduri europene este o soluţie pentru a da o funcţionalitate spaţiului şi a deschide la Focşani un punct de informare turistică de care judeţul are nevoie.

În municipiul Focşani va funcţiona în viitorul apropiat un Centru Naţional de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 47 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 46 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 14 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 26 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Când are loc finala Chefi la cuțite, sezonul 14. Daniel Dumitrache, Andreea Ignat și Michele Răduță luptă pentru marele premiu

Cancan acum 2 ore
Emisiunea culinară fenomen „Chefi la cuțite” se apropie cu pași repezi de momentul culminant: finala sezonului 14. După luni de competiții acerbe, în care preparatele spectaculoase și creativitatea concurenților au ținut publicul cu sufletul la gură

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°