Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia EXCLUDE un dialog cu regimul sirian

Publicat in Romania Libera, marți 30 octombrie 2012 ·

Turcia nu va dialoga cu regimul sirian care a continuat "să masacreze propriul popor" pe parcursul sărbătorii musulmane Aid Al-Adha, a declarat marţi ministrul său de Externe, Ahmet Davutoglu, relatează AFP, citat de Mediafax.

Ministrul turc era intervievat de către presă cu privire la declaraţiile omologului său rus Serghei Lavrov, care a îndemnat ţările din regiune să dialogheze cu regimul preşedintelui Bashar al-Asssad.

"Nu are niciun sens să dialogăm cu un regim care a continuat un astfel de masacru împotriva poporului său pe parcursul sărbătorii" sacrificului, a spus Davutoglu, adăugând că ţara sa nu se va angaja în nicio iniţiativă care ar putea avea drept consecinţă "legitimarea regimului".

Turcia a rupt relaţiile cu vecinul său sirian, luând partea rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Assad.

De la tirurile siriene care au provocat moartea a cinci civili turci la începutul lui octombrie într-o localitate de frontieră din sud-estul Anatoliei, armata turcă răspunde sistematic la orice bombardament care provine din Siria.

Turcia nu va dialoga cu regimul sirian care a continuat "să masacreze propriul popor" pe parcursul sărbătorii musulmane Aid Al-Adha, a declarat marţi ministrul său de Externe, Ahmet Davutoglu, relatează AFP, citat de Mediafax.

Ministrul turc era intervievat de către presă cu privire la declaraţiile omologului său rus Serghei Lavrov, care a îndemnat ţările din regiune să dialogheze cu regimul preşedintelui Bashar al-Asssad.

"Nu are niciun sens să dialogăm cu un regim care a continuat un astfel de masacru împotriva poporului său pe parcursul sărbătorii" sacrificului, a spus Davutoglu, adăugând că ţara sa nu se va angaja în nicio iniţiativă care ar putea avea drept consecinţă "legitimarea regimului".

Turcia a rupt relaţiile cu vecinul său sirian, luând partea rebelilor care luptă împotriva preşed

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 23 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 2 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum o ora
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°