Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Politici si tendinte in economia sociala”

Publicat in Cuvantul Liber, marți 30 octombrie 2012 ·

- Social - nr. 211 / 30 Octombrie, 2012 La Teatrul National Targu-Mures, in oganizarea ADV Romania, a avut loc, recent, cea de-a treia editie a Targului National al Unitatilor Protejate. Au participat peste 250 de persoane, care au expus, in cadrul a 40 de standuri, produse realizate in special de persoane cu dizabilitati. Evenimentul a inclus atat expozitia cu vanzare, cat si Conferinta Nationala "Politici si tendinte in economia sociala”. Atat prezentarile stabilite in program, cat si dialogurile participantilor, au adus in prim plan discutii privind economia sociala, dezvoltarea si legiferarea sectorului. Stimulativ pentru dialog a fost si faptul ca printre invitati s-au aflat doi reprezentanti ai Ministerului Muncii – Anna Maria Neagoe si Gheorghe Paun, deputatii Kerekes Karoly si Theodora Bertzi, prefectul judetului Mures, Alexandru-Petru Fratean, dar si directorul de programe IPP Elena Iorga, informatiile transmise de acestia fiind miez de dezbatere. Modificari la Legea 448/2006 si propunerea de lege a economiei sociale, nivelul de angajare a persoanelor cu dizabilitati in institutiile publice, dar si cheltuiala per angajat cu dizabilitati in urma proiectelor finantate prin POSDRU – au suscitat aprinse comentarii. Din chestionarele aplicate participantilor si din dialoguri, se poate retine unanimitatea opiniilor ca Legea 448/2006 trebuie modificata, in sensul gasirii de solutii pentru ca aplicarea ei sa fie corecta si sa fie salubrizat sectorul unitatilor protejate de cei care au practici necinstite. Referitor la proiectul de lege privind economia sociala, doar 50% dintre participantii la conferinta stiau de existenta lui si majoritatea au considerat ca nu e oportuna promulgarea legii, ci necesitatea unui dialog clar pe marginea acestui cadru legislativ. O discutie aprinsa a fost generata si de incadrarea in economia sociala a tuturor ONG-urilor si serviciile

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 57 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 50 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 4 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum o ora
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°