Agricultorii vrânceni au accesat peste 71 milioane de euro din fondurile europene acordate dezvoltării mediului rural şi afacerilor din agricultură. Situaţia a fost prezentată, ieri, la şedinţa Colegiului Prefectural.
În ceea ce priveşte fondurile europene accesate de instituţiile publice şi administraţiile locale, la nivelul judeţului sunt 67, cu o valoare de 251,3 milioane euro. Valoarea plăţilor efectuate, însă, este de doar 10% din valoarea lor. Cătălin Drăgulescu, şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului, a explicat că printre problemele întâmpinate de beneficiarii fondurilor se numără întârzierea onorării plăţilor de Autorităţile de Management, modificările frecvente ale legislaţiei, iar de aici decurg şi sincope în asigurarea cofinanţării de ordonatorul principal de credite, în cazul proiectelor depuse de ordonatori terţiari.
O altă problemă este existenţa categoriei proiectelor declarate „eligibile, fără finanţare“, ceea ce creează ambiguităţi în prioritizarea alocării fondurilor pentru investiţii. În ceea ce priveşte proiectele contractate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, reprezentantul Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) a precizat că valoarea totală a proiectelor depăşeşte 108 milioane euro şi nu sunt probleme în asigurarea finanţării.
Singurele probleme, a precizat reprezentantul OJPDRP, Liviu Burghelea, sunt la asigurarea cofinanţării de beneficiar sau la eventualele corecţii datorate modificărilor în proiect. Cele mai multe fonduri europene au fost accesate prin măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere. Pentru această măsură au fost depuse 15 proiecte cu o valoare totală de aproape 32 milioane euro.
Agricultorii vrânceni au accesat peste 71 milioane de euro din fondurile europene acordate dezvoltării mediului rural