Directorul general al Apple Tim Cook a lansat un proces de reconfigurare a conducerii pentru perioada post-Steeve Jobs, în care şeful diviziei de software pentru aparate mobile, Scott Forstall, şi directorul de retail, John Browett, vor pleca din companie, relatează Bloomberg.
Forstall va pleca anul viitor, iar până atunci va lucra în calitate de consilier al lui Cook.
Restul directorilor vor prelua atribuţii manageriale sporite, se arată într-un comunicat al Apple.
Şeful diviziei de aplicaţii mobile, Scott Forstall, a fost obligat să plece din companie. El coordona produse precum aplicaţia pentru hărţi şi funcţia de recunoaştere vocală Siri, care au primit numeroase critici. În plus, Forstall a intrat frecvent în conflict cu alţi manageri, au spus surse apropiate situaţiei.
Cook, care l-a succedat pe Steve Jobs anul trecut, reorganizează conducerea în condiţiile scăderii cotaţiei acţiunilor Apple şi a intensificării concurenţei venite din partea Google, Microsoft şi Amazon.
"Este o mişcare foarte importantă, necesară pentru scurtarea procesului decizional. Apple trebuie să lucreze mai repede, concurenţa se intensifică", a declarat Tim Bajarin, preşedinte la Creative Strategies, firmă de consultanţă în domeniul tehnologiei.
Forstall a răspuns de softul pentru hărţi lansat luna trecută, criticat pentru că dă indicaţii greşite şi care a umbrit debutul iPhone 5.
Una dintre surse a precizat că Forstall a fost concediat de Cook după ce a refuzat să semneze o scrisoare publică adresată clienţilor Apple, în care să prezinte scuze pentru erorile aplicaţiei pentru hărţi.
Directorul general al Apple Tim Cook a lansat un proces de reconfigurare a conducerii pentru perioada post-Steeve Jobs, în care şeful diviziei de software pentru aparate mobile, Scott Forstall, şi directorul de retail, John Browett, vor pleca din companie,