De când s-a mutat la bloc, Elena Udrea parcă e alt om. Nu mai bagă-n seamă pe nimeni, tratează cu superioritate pe oricine o atinge cu un deget, se uită de sus la lume. Toate astea de când s-a mutat la bloc. "Când stătea la curte, parcă nu era aşa”, spun martorii, "era mai aşezată, mai respectuoasă, dădea săru'-mâna la doamne şi bună ziua la domni, se pupa cu copiii pe uliţă, ba chiar am văzut-o eu personal cumpărându-le îngheţată”. Ce să se fi întâmplat în mintea şi-n sufletul ei, de copil? Ă?
(interviu imaginar)
Jurnalul Naţional: Romaşcanii îţi mulţumesc că exişti, că te-ai mutat între sânii lor. Ce le răspunzi?
Elena Udrea: Le spun că abia aştept să-i conduc cu mâna mea de fier forjat, să stau pe balcon, la mine, la etajul doi şi să-mi beau cafeaua, in dimineţile de vară, când vremea o permite, gândindu-mă intens la problemele lor.
J.N.: Te-ai mutat la bloc. Vecinii spun că-i tratezi cu dispreţ. "S-a urcat scroafa-n copac", spun ei.
E.U.: Spună lumea orişice/ Eu tot cred în dragoste!
J.N.: Ştii ce presupune trăitul la bloc?
E.U.: Nu, nu ştiu, că eu până acuma n-am trăit decât la curte, printre găini şi curci, dar acum încep o viaţă nouă, departe de agitaţia din Bucureşti, care, fie vorba între noi, nici nu-mi place, mă regăsesc mai curând printre moldovenii mei decât printre miticii ăia din Capitală. Şi, da, ştiu din mai multe depoziţii ce înseamnă să trăieşti la bloc: să vorbeşti încet, că te aud vecinii, să ai grijă să nu scârţâie patu', să nu dai drumu' la duş noaptea la unşpe, pentru că-ţi bate-n ţeavă, să-ţi citeşti apometrele la fiecare început de lună şi, nu în ultimul rând, să-ţi achiţi la timp întreţinerea şi cheltuielile de reparaţii, să saluţi întotdeauna când te urci în lift şi de asemenea, când cobori, să mai stai la o tacla cu câte vreo doamnă, nu de alta, dar să se simtă şi ea băgată-n seamă.
J.N.: