Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul de box Titi Tudor, audiat la DNA în dosarul privind gala “Campion pentru România”

Publicat in Vremea Noua, marți 30 octombrie 2012 ·

Fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor a venit marţi la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei “Campion pentru România”, eveniment la care Lucian Bute a boxat la Bucureşti.

Titi Tudor a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că dacă banii au fost daţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru organizarea galei de box, nu consideră că ar fi fost nereguli.

Potrivit unor surse judiciare, la DNA ar urma să fie audiaţi în acest dosar şi alţi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Box, printre care şi preşedintele FRB, Rudel Obreja.

Agenţia MEDIAFAX a scris, în aprilie, că Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în contextul organizării galei “Campion pentru România”, eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la Bucureşti.

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, notă obţinută de MEDIAFAX, este descris modul în care Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box “Campion pentru România” unei firme care îi aparţinea tot lui.

În baza acestui contract de exclusivitate de la federaţia condusă de Obreja, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect “Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT “şi-a însuşit-o”.

Inspectorii DLA

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 18 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, e

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 8 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 22 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 10 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Emmanuel Macron anunţă un plan de accelerare a cheltuielilor militare, până la 64 miliarde de euro, în 2027

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat duminică un plan de accelerare a cheltuielilor pentru apărare, angajându-se să dubleze bugetul militar până în 2027 – cu trei ani mai devreme decât era

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 8 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°